Putem trăi cel mai ușor – dar nu și în bucurie – cu formele de nefericire sau deprivare pe care le-am întâmpinat și trăit în prima parte a vieții.
Putem sta cel mai ușor în nefericirea generată de lipsurile pe care le cunoaștem cel mai bine. Și în general mergem singuri spre astfel de situații, deoarece creierul și subconștientul ne face să ne oprim în situațiile cele mai familiare.
Dacă ai crescut fără înțelegere și fără a fi acceptat așa cum ești dar ai primit încurajări spre schimbare și atingerea obiectivelor setate de părinți, vei ajunge și vei sta confortabil în situații și relații în care nu ești acceptat decât în formele în care performezi sau îndeplinești așteptări. Ba mai mult, dacă ai integrat acel tip de dinamică, la fel vei relaționa tu cu tine – te vei simți “corect” și “demn de iubire” doar dacă performezi și nu te vei accepta altfel. Și partea și mai interesantă de aici e că nu vei ști ce să faci când nu ți se va cere ceva în schimbul acceptării și te vor speria, mai degrabă, și vei respinge persoanele care îți oferă acceptare și iubire necondiționată – pentru că nu îți e deloc un pattern familiar.
Dacă ai crescut în abuz (fizic sau emoțional) dar, totodată, ai primit o formă de protecție prin simpla apartenență (și atașamentul existent), vei ajunge și vei sta în situații și relații abuzive (fizic sau emoțional) doar fiindcă primești acel sentiment de apartenență și fiindcă ai dezvoltat atașament.
Dacă ai crescut fără iubire din partea părinților dar cu reguli și indicații concrete despre “cum să faci să fii bun”, vei ajunge și vei sta în relații unde te vei simți confortabil să faci lucruri pentru ceilalți în forma în care ei o cer pentru a menține atașamentul, chiar dacă ești deprivat de iubire în cea mai mare parte.
Dacă ai crescut într-un mediu în care nu ai primit confort și afecțiune emoțională și fizică în momentele de nevoie, dar ți-au fost oferite servicii în atașamentul existent, vei ajunge în relații în care vei tolera lipsurile fizice sau emoționale pentru a menține atașamentul, mulțumindu-te în final cu existența unor servicii (dar lipsurile provocând în continuare o profundă tristeți și nemulțumire).
Dacă ai crescut într-un mediu în care figurile apropiate te-au făcut constant să te simți greșit pentru cum gândești/cum arăți, vei ajunge și vei sta în relații în care ceilalți te vor face adesea să te simți greșit/ă, fiind deja obișnuit/ă să încerci mereu să demonstrezi contrariul de dragul menținerii atașamentului.
Și lista poate continua.
Reiterez, ce mi se pare important la aceste complexe e că ne duc constant în trei moduri de auto-sabotaj:
1. Ajungem să relaționăm noi cu noi înșine așa cum au relaționat figurile principale de atașament, iar dacă raportarea lor a fost una nesănătoasă, la fel ne vom face noi înșine rău – fiindcă asta știm cel mai bine.
2. Alegem adesea persoane și relații nesănătoase pe termen lung din pricina familiarității.
3. Respingem și evităm persoanele care ne acceptă și ne iubesc fără condiții (mai exact, fără condițiile impuse de îngrijitorii noștri inițiali) ca fiind necesare iubirii, ajungând chiar să devalorizăm și să disprețuim astfel de persoane (la un nivel complet inconștient, de aici venind respingerea) fiindcă nu putem concepe ca fiind demne niște persoane care se comportă “anormal” față de cum am fost noi învățați că înseamnă “normalul” în relații.
