Despre adevăr și deliruri personale

de Ioana Iacob

Imaginați-vă că un om vrea să ajungă cu mașina din punctul A în punctul B. Și, pe drum, la un moment dat, martorul de combustibil se aprinde, anunțându-l că în curând e necesară o alimentare. Șoferul vede semnul însă alege să îl ignore și să-și spună că poate ajunge oricum unde vrea deși e clar că numărul de km. până la destinație e mult mai mare decât nr. de km pe care combustibilul rămas îi mai susține. Sau nu ignoră, însă pune apă în loc de combustibil, încercând să păcălească mașina ca să salveze niște bani. Sau pune benzină în loc de motorină  din aceleași considerente.  
Sau un șofer căruia îi troncăne mașina din toate direcțiile și, cu toate astea, el alege să dea muzica mai tare și să mearga așa în continuare spunându-și că nu are cum să fie așa grav.

Sau alt exemplu – închipuiți-vă că un om și-a rupt piciorul într-un accident și ar avea nevoie să meargă la doctor și probabil să stea în repaos o vreme. Cu toate astea el ignoră complet rana și durerea și se târâie de ici-colo, cu greu și cu nervi. Și, ca să nu resimtă durerea, ia încontinuu pastile ce-l ajută pe perioade scurte de timp. 

Dacă ați vedea, ca spectatori, astfel de personaje, ce-ați crede despre ei?
Probabil că-s nebuni sau inconștienți sau masochiști etc. Ceva în aria delirului, oricum.

Pentru că, ce e clar în cazul tuturor persoanelor precedente, e că ignorarea semnelor nu-i va duce unde au nevoie. Ba din contră. Ambii șoferi vor rămâne cu mașina în drum, la un punct, iar cel cu piciorul rupt va agrava situația, făcând mai rău piciorului dar și altor organe interne de la excesul de pastile anti-durere.

Exact așa funcționează ignorarea realității în orice situație.


Doar că în cazul adevărurilor și realității interioare ale unui om, semnele nu sunt atât de vizibile și exteriorului și pot trece neobservate (în multe cazuri) și în ochii celorlalți. Când și cei din jur sunt deconectați de la tine, se poate ca nici ei să nu observe cum trăiești în delir. Ei înșiși făcând asta, la rândul lor. 


Și așa, o mulțime de oameni aleg să ignore adevărurile din ei sau din jurul lor, și merg mai departe cu dopuri în urechi, ochelari roz pe ochi, filtre în vorbire, mecanisme defensive în interior și exterior, față de sine și ceilalți, bias-uri, convingeri iraționale și incongruente cu simțurile și semnele realității etc. spunându-și că e în regulă.

Problema aici e că adevărul funcționează la fel indiferent de tipul de delir sau de minciună – el există – indiferent de ce alegem noi să arătăm sau ne spunem nouă sau celor din jur.


Și cu cât adevărul e văzut mai devreme, cu atât șansele de-a fi bine și de-a avea ce ai nevoie, trăind în consens cu realitatea și potențialul tău, sunt mai mari. Cu cât adevărul este ignorat mai mult și în mod repetat, cu atât stagnarea și repetarea unor bucle ce te duc în același punct negativ vor apărea.


Ca să ilustrez tot printr-un exemplu, imaginați-vă un om care ar recunoaște din prima lună că nu îi e bine la un loc de muncă, că îi displace și îl solicită mai mult decât poate duce, și un altul care recunoaște asta după 3 ani acolo, când deja suferă de dureri de spate, de migrene repetate și singurul mod de-a trăi cu durerea și frustrările a fost să se-apuce de băut alcool în fiecare seara după muncă. Nici nu este nevoie să vă explic diferențele. 

Ignorarea adevărului intern și extern, despre sine sau despre ceilalți, nu a dus și nu va duce niciodată într-un loc potrivit, fie că e conștientă (cauzată de teamă și confort) fie că e inconștientă (cauzată de deconectarea de sine). Iar consecințele mințirii și automințirii vor exista și se vor resimți, indiferent de magnitudinea adevărului ignorat. 

Să trăiești ignorându-ți adevărurile înseamnă, de fapt, să nu trăiești întreg – să fii deja măcar pe jumătate mort. 

 

Tu știi unde (te) minți?

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Acceptă Citește mai mult