V-ați surprins vreodată în situații în care ați simțit că ați oferit cuiva ce aveți voi mai ”valoros” și în care beneficiarul nici nu s-a bucurat nici nu a apreciat?
Probabil v-ați simțit contrariați, supărați, nervoși sau frustrați. Asta se întâmplă atunci când uităm că avem etaloane diferite, că avem sisteme de valori diferite, că nu cunoaștem aceleași lucruri și că fiecare om prețuiește lucruri diferite, în funcție de ceea ce cunoaște.
Când bei apă zilnic dar nu știi ce e un iPhone
Ca să înțelegeți mai bine, gândiți-vă că ați ajunge într-un colț al lumii unde nu există tehnologie și unde problema principală ar fi lipsa apei. Acolo întâlniți un om care trăiește conform mediului său și cu aceleași probleme de când s-a născut (lipsa apei fiind principala). Dacă îi dăruiți omului respectiv, să zicem… un iPhone sau un diamant sau orice lucru valoros în societatea din care proveniți, probabil acesta se va uita contrariat la ele, le va primi, dar neștiind ce sunt și la ce servesc, le va arunca în scurt timp sau, în orice caz, nu le va purta de grijă.
Asta pentru că el nu cunoaște obiectele în cauză, nu le cunoaște valoarea și, deci, nici nu le valorifică.
La fel în viața voastră s-ar putea să relaționați cu oameni cărora le veți oferi lucruri pe care voi le considerați importante și ei nu vor fi recunoscători sau mai fericiți. Evident, aici nu mă refer la lucruri materiale, ci la acțiuni/emoții/comportamente.
Când întâlniți un om care vă place din varii motive s-ar putea să decideți să vă comportați cu el exprimând ce credeți voi că e mai pozitiv – fiind sinceri, de exemplu, dacă sinceritatea e calitate importantă pentru voi., oferind iubire, dacă voi simțiți că iubirea și afecțiunea sunt valoroase., oferind ajutor mereu la nevoie, dacă pentru voi ajutorul reciproc e ceva ce conteaza., etc.
Valorile le învățăm cu toții din familia din care provenim, în primul rând, de la părinți, de la oamenii care ne înconjoară, de la mica ”societate” în care am crescut în primii ani de viață. Dacă un om a învățat că sinceritatea e element de bază în relaționare și e importantă, alt om s-ar putea să fi învățat că, înaintea transparenței și sincerității, e mai importantă imaginea afișată în fața societății. Astfel, dacă tu vei merge și vei fi sincer în fața unei persoane care vine dintr-un mediu unde a învățat că sinceritatea nu e o calitate, ci mai valoroasă e o imagine perfectă în societate, acel om nici nu-ți va oferi onestitatea și nici nu te va considera pe tine o persoană mai bună dacă tu o manifești, întrucât pentru el nu va fi valoros ceea ce dai tu.
La fel, dacă te vei regăsi oferind iubire (aceasta fiind o valoare de bază pentru tine) unei persoane care nu a simțit-o de-a lungul vieții, care nu a învățat-o de la nimeni și care, deci, nu o cunoaște sau unei persoane pe care iubirea nu a ajutat-o vreodată, te vei trezi contrariat de lipsa de apreciere din partea respectivei persoane pentru iubirea oferită și, evident, și de lipsa de reciprocitate (nimeni nu poate oferi ceva ce nu cunoaște).
Mai specific, un bărbat care-a crescut cu părerea că e normal ca o femeie să facă toate treburile casnice (mama lui făcând asta constant), nu va aprecia eforturile unei femei de-a face jumătate din treabă (ea provenind dintr-o familie în care ambii părinți participau la treburi casnice) . Mai rău, nu va vedea asta ca pe un efort ci ca pe ceva ”prea puțin”.
O femeie care a crescut cu un tată atent, grijuliu spre posesiv nu va aprecia libertatea oferită de un partener care vine dintr-o familie unde a învățat că libertatea e dovadă de iubire. Mai rău, o va vedea ca pe ignoranță.
Dacă nu uităm aceste aspecte o să înțelegem mai bine de ce apare acel sentiment de ”am dat tot ce-aveam mai bun și x nu a fost mai fericit/ă” sau ”X nu m-a apreciat”. Pentru că X ori nu cunoaște ce ai dat tu ori nu are în sistemul său de valori respectivul lucru.
Pentru a scăpa de astfel de senzații e necesar să înțelegem întâi că aceste scenarii sunt în regulă și normale, că validarea valorilor proprii nu va veni din partea tuturor oamenilor, că indiferent de cât de buni ni se pare nouă că suntem, acest ”bun” rămâne relativ și că a reproșa oamenilor lipsa aprecierii sau a o cere expres și forțat nu va avea niciodată efect real.
Valorile Și Caracterul Nu Sunt Predestinate
Ca o veste bună de final, nu trebuie să uităm că tot ce am învățat are baza în copilărie, când creierul încă se forma și se dezvolta. Putem, deci, să ne re-educăm, să învățăm alte lucruri, să suprascriem ce știm cu ceva ce putem găsi mai bun sau mai important de-a lungul vieții.
Dacă atunci când erai mic ai învățat, din varii motive, că e ok să minți (ți-ai observat părinții mințindu-se pentru a putea conviețui), poți re-gândi asta la maturitate și poți alege conștient, cu toate resursele personale, în ce crezi și cum îți dorești să fii și dacă e sau nu ok să minți.
Creierul are o plasticitate de nedescris și învață constant prin repetiție și asociere. Deci nimic nu e realmente imuabil.
Oamenii care au o cunoaștere vastă reușesc, la un moment dat să integreze, să accepte toate sistemele și, în final, să aleagă conștient cu ce vor să se alinieze. Și tot ei, în final, nu vor mai judeca și nici nu vor mai avea așteptări nerealiste.
