Suntem diferiți

de Ioana Iacob

Încercați să nu mai diminuați și să nu mai minimizați niciodată suferințele sau supărările persoanelor din jurul vostru.

Oamenii ar trebui să înțeleagă că, oricât de mic sau nesemnificativ li s-ar părea lor un eveniment care cauzează neplăcere cuiva, nu înseamnă că și pentru omul suferind problema este la fel de mică.

Avem valori și idealuri diferite., ne vedem împlinirea în lucruri diferite., și ce e important pentru voi poate fi mai puțin important pentru altcineva – și invers.

Pentru unii cea mai importantă sursă de liniște poate fi împlinirea profesională, pentru alții sănătatea personală, pentru alții iubirea partenerului, pentru alții admirația și respectul societății, pentru alții familia – și lista poate continua.

Dacă un om suferă o pierdere care, în ochii tăi, nu este marcantă sau relevantă, pentru el s-ar putea să însemne totul, esențialul. Poate în lucrul pierdut sau făcut greșit, el își găsea valoarea, validarea sau liniștea personală. Dacă tu, în ”papucii” celui de lângă tine ai avea alte sentimente, nu înseamnă că ale lui sunt la fel și nici că ar trebui să fie.

E bine să învățăm lucrurul ăsta pentru a nu ajunge în situații în care să îi facem pe cei de lângă noi să se simtă greșiți sau inadecvați atunci când îi supără ceva. Cel mai bine este să îi înțelegeți, să le înțelegeți durerea sau frustrarea, sau chiar dacă nu o înțelegeți și nu simțiți la fel, să o acceptați și să le spuneți că este în regulă

Fraze precum ”Nu mai fi supărat” sau ”nu ai de ce să fii supărat” nu ajută în fond cu nimic, ba dimpotrivă,  creează în omul suferind o senzație de neadaptare și neacceptare. Și apare astfel posibilitatea ca următoarea tristețe să nu o mai împartă cu voi fiindcă va ști că nu va auzi decât ”nu mai fi trist” și asta nu îi va schimba, oricum, emoțiile.

Suntem diferiți și este în regulă.

Articole asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Acceptă Citește mai mult