Din punct de vedere cultural, am fost învățați să credem că relațiile pot și trebuie să ne facă fericiți.
Dar adevărul este că relațiile ating foarte multe din rănile noastre din trecut. Cele mai timpurii atașamente ale copilăriei au pus bazele în cum experimentăm noi relațiile ca adulți.
Dacă nu am avut atașamente sigure față de o figură părintească (însemnând că părinții își puteau gestiona starea emoțională foarte bine pentru a răspunde nevoilor noastre) atunci vom deveni anxioși și ezitanți în relațiile adulte. Pentru că, la un moment dat, nu era în regulă să fii văzut – să fii tu însuți era rușine deoarece cauza neplăcere (sau cel puțin acesta era sentimentul simțit de copil atunci când își vedea părintele nefericit). Aceste emoții resimțite în copilăria timpurie se vor manifesta mai târziu prin frici cronice de abandon (”mă va părăsi”), prin evitarea parteneriatelor romantice, prin părăsirea partenerului atunci când apare intimitatea sau prin dinamici de ”du-te vino” prin care se va testa constant partenerul.
Iubirea Se Poate Reînvăța
Toate aceste mecanisme sunt, defapt, modalități prin care facem față trecutului. Toate sunt încercări de a ne păstra în siguranță – și totuși tot ele ne țin departe de conexiuni reale.
Relațiile sunt cele mai valoroase experiențe ale omului. Dar trebuie să le re-învățăm – pentru că majoritatea dintre noi avem o viziune de copil asupra a ceea ce ele înseamnă și asupra a ceea ce trebuie să ne ofere. Copilul nostru interior încă visează la acea persoană care ne va duce pe un tărâm de bucurie infinită.
Oamenii Aduc Cu Ei În Relație Tot Trecutul Lor
Dar când două persoane intră într-un parteneriat, nu trebuie să uităm că vorbim despre doi oameni diferiți care vin împreună cu traume nerezolvate, condiționări, mecanisme de supraviețuire și o serie de credințe de bază.
”Bucuria infinită” poate deveni foarte ușor motivul disputelor și al suferințelor mai ales atunci când considerăm că partenerul este responsabil pentru fericirea noastră.
”Ajută-mă să fiu eu însumi și să fiu bine cu asta”
Pentru a avea relații sănătoase, trebuie să evoluăm până la înțelegerea că ceea ce trebuie să oferim partenerilor noștri este siguranță. Siguranța și încrederea că se pot manifesta în întregime fără a fi copleșiți de emoțiile noastre. Dacă aceștia se vor simți liberi să își manifeste toate stările emoționale și vor avea libertatea să își comunice toate fricile și anxietățile, rănile copilului interior vor ieși la suprafață. Și vor putea fi integrate și vindecate.
Siguranța va fi totuna cu libertatea, cu acceptarea și conexiunea la un sine autentic. Va fi flexibilitate în a da și a primi.
Siguranța trebuie să fie o practică relațională – fiindcă foarte puțini dintre noi am avut-o în copilărie.
